miercuri, 28 ianuarie 2009

Detinutii periculosi sunt tinuti din scurt


Agentii ii urmaresc sa nu abuzeze sexual colegii vulnerabili

Aproximativ 30 de detinuti din Penitenciarul Bacau sunt considerati extrem de periculosi. Puscariasii sunt supravegheati sa nu abuzeze sexual de colegii de celula sau sa nu pretinda bunuri. Anul trecut, peste 500 de persoane private de libertate recalcitrante au fost sanctionate.


Desi aflati dupa gratii, unii dintre puscariasi dau mari batai de cap personalului din Penitenciarul Bacau. “Anul trecut, comisia de disciplina s-a intrunit in fiecare zi de luni, ne-a spus Claudiu Margasoiu, directorul unitatii de detentie. In total s-au analizat 700 de rapoarte de incident, iar 538 de persoane private de libertate au fost sanctionate”. Nu a existat zi in care personalul din sectorul operativ sa nu fie informat cu privire la gradul si potentialul de risc al unor persoane private de libertate. Totodata, agentii au fost pregatiti sa actioneze rapid si eficient in cazul actelor de nesupunere si sustragere de la regimul penitenciar. In acelasi timp s-au intensificat activitatile de cunoastere a persoanelor private de libertate cu grad sporit de risc, a celor care prin presiuni fizice si psihice urmaresc determinarea altor persoane private de libertate sa cedeze bunuri ori sa accepte intretinerea de raporturi si perversiuni sexuale. “Comisia de clasificare a persoanelor private de libertate s-a ocupat in mod special de detinutii veniti prin transfer. Dintre acestia, 29 au fost considerati cu grad sporit de risc”, declara directorul Margasoiu


Agresorii si evadatii au pus pe jar puscaria


Unii dintre detinuti chiar au pus in alerta intreg personalul unitatii de detentie prin acte de violenta sau prin evadari. Un ofiter a fost lovit cu pumnul de catre Mihai T., puscariasul fiind nemultumit de faptul ca i s-a intocmit raport pentru detinere de obiecte interzise. Apoi, detinutul Bogdan I., condamnat la 4 ani inchisoare pentru furt in regim semideschis, s-a urcat pe scoala. “Cea mai mare bataie de cap a fost cu Ciprian G. care a evadat de la punctul de lucru de la Magura. Emotii ne-a dat si Constantin B. care a fost invoit 24 de ore, dar a uitat sa se prezinte in unitate la ora stablita”, mai spune directorul Penitenciarului Bacau. Pentru linistea puscariasilor, anul trecut au fost organizate patru perchezitii generale.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu