Copiii durerii De câţiva ani a luat amploare, la nivel mondial, un curent inventat prin anii 80, în America şi care, prost înţeles, nu mai reprezintă o simplă preferinţă muzicală, sau o modă vestimentară specifică unei vârste, ci un stil de viaţă. Milioane de tineri din toată lumea aleg să fie „emo”, ceea ce, într-un stadiu incipient, înseamnă emotiv sau emoţional şi sensibil. Tinerii îşi comunică sentimentele de frică sau tristeţe, de dragoste sau disperare, ascultă muzică emo, care vorbeşte despre iubiri nefericite sau împlinite după moarte, despre sinucidere şi angoasă, se îmbracă în negru, îşi vopsesc părul în culori stridente şi îşi pun cercei în toate locurile posibile. Dar tot cu ajutorul internetului, tinerii emo iau contact şi cu angoasele altora, cu problemele sau tristeţile altor emo, se încurajează reciproc, sau, dimpotrivă, cad, împreună, pradă disperării. Mai mulţi tineri, adepţi ai acestui curent profund comercial, practică automutilarea, postează pe site-uri specifice fotografii însângerate sau metode de sinucidere, ajungând chiar să-şi ia viaţa, de multe ori în moduri spectaculoase, filmându-se sau anunţând pe internet decizia luată.
O generaţie fără copilărie
Toţi aceşti factori, la care se adaugă problemele din familie, divorţul, violenţa casnică, părinţi prea grăbiţi şi ocupaţi şi lipsa de interes a profesorilor îi fac pe copii să se maturizeze prea repede şi să devină copleşiţi de greutăţile vieţii. Ei ies din cursul dezvoltării psihologice normale şi pierd cea mai frumoasă perioadă a vieţii - copilăria lipsită de griji, iar în cazurile cele mai grave, îşi pierd chiar viaţa, fără ca nimeni să mai poată face ceva.